Prima parte din drumul spre Tailanda
Sa o luam in ordine. Pe drumul foarte aglomerat spre aeroport primim un telefon surpriza.
09.03 Tzitzi si Cipi ne spun, in cor, drum bun. Deja ni se face dor de vvpluto si simtim o strangere de inima. Prietenii n-o sa fie cu noi…
09.20 Putin mai tarziu, o alta strangere, dar nu de inima. Numarul 2 da semne brutale ca vrea sa pareasca inchisoarea trupului.
09.40 Rezist pana trecem de toTe controalele si ma napustesc in cabina. Usurat, incep sa astern deja memorii. Doamna Amariucai este chemat urgent la imbarcare…anuntul ma face sa inchei, pentru moment, scrierile, ca sa nu ajung si eu subiect de anunt la toaletele din aeroport.
10.35 Gata…urcam in avion. Turcii, foarte zambitori, avionul, dichisit. Dar surpriza de la zece jumatate se numeste n-ati ales bine locurile. Cand am facut rezervarea am studiat temeinic schita, ca sa nu alegem scaunele de pe aripa. Si, intr-adevar, chiar pe aripa ne am luat locuri. Nu-i nimic, bine maca ca avem in spatele nostru un copilas de vreo trei anisori…copil…ce sa i faci sa taca ? Ne punem castile sa ascultam muzica si sa nu mai auzim engleza amuzant de stalcita a echipajului. Pe langa ei, eu sunt printul Charles , fonf, dar cu pronuntie exemplara. Si totusi, nu m pot opri sa nu remarc inca o data…superba priveliste ai daca stai pe aripa…e simplut…totul e sa fii foarte atent cand alegi locurile.
11.45 parintii copilului din spatelenostru au gresit la fel de mult ca noi, cand am ales locurile. In loc sa-l sedeze, cred ca i-au schimbat bateriile. Cu unele noi. Urla puternic. Cu un gest spasmotic,bajbai dupa butonul de volum si dau la maximum. Perfect. Un timp…deodata, muzica tace si copilul urla…sunt derutat, dar ranjetul pisicii ma face sa inteleg. Mi-a dat muzica pe mute…
11.55 pilotul anunta ca se pregateste sa aterizeze, eu ma pregatesc sa dau fuga la toaleta. Timp in care ma gandesc ce putin am facut pana la istanbul. Abia am avut timp sa mancam, nu ceva grozav, un sandvis cu branza si rosii, o paine moale si umeda, o salata vestejita cu doua bucatele de pui mici mici mici, o cafea execrabila. Trecem cu vederea. Pisica spune ca desertul, budinca de ciocolata, a fost buna. Suntem cu gandul la Istanbul. Si un pic acasa…waw…acum trecem peste Marmara, la mica inaltime….imi place sa ma gandesc ca sunt un pescarus si zbor spre tarm…
Istanbul. Prima impresie te trazneste, la propriu. In metrou cei de langa noi par sa fie teroristi. Nu mint, te asfixiaza. Par sa fir ecologisti convinsi, care nu vor sa secatuiasca nici cu o picatura rezervele de apa ale planetei. Altfel, interesanta aparitia in peisaj a femeilor invesmantate din cap pana in picioare in portul islamic. Multimea de minarete sageteaza cerul azuriu si Forfota de pe strazi te ameteste. Potop de oameni, tavalug de masini printre care se baga scuteristi, oameni care imping sau trag carucioarecu tot felul de marfuri mai mult sau mai putin dubioase, vanzatori de covrigi care isi tin tavile pe cap si vanzatori de inghetata scamatori. Sa iei o inghetata e un adevarat spectacol si suspans. Te trezesti doar cu cornetul in mana, pentru ca vanzatorul a facut o smecherie, cand crezi ca ai apucat tot ce trebuie, turcul iti suceste inghetata cu motul in jos si iti rade in nas, te mai chinuie putin si te lasa sa o gusti. Inghetata lor e ceva nemaivazut. Are o consistenta gumoasa, foarte interesanta, si un gust mai ca de copilarie, nu stiu cum sa zic…fisticul, zmeura sau vanilia sunt asa cum credeam eu ca trebuie sa fie materialele din care era facuta casa vrajitoarei din Hensel si Gretchel.
Mda…prima tura de vizita la Istanbul n-a fost prea lunga. Ne grabim sa mancam pui si miel la un retaurant de langa Moscheea Albastra (da, Dale, albastrul se pare ca era culoarea de care si sultanii erau inamorati. Dar alabastrul se purta prin 1324, vezi bine. Rautati…nu lua in seama)
Plin de pisici pe strazi, am uitat sa va spun. Se plimba fara sa le faca cineva rau, ba isi taraie coada si pe la terase.
Pac, pac, pac, pac…bonus, o plimbare cu tramvaiul aglomerat si urat mirositor inapoi la aeropooort…prilej cu care remarc inca o data ca turcii sunt, totusi, o natie de oameni amabili si ar fi chiar simpatici faca ar insista cu igiena. In tramvai un domn a observat ca suntem turisti si ca ravneam sa ajungem la Moscheea Albastra si ne-a anuntat, prin semne, ca trebuie sa coboram la prima statie. Si a luat-o el inainte, sa ne faca drum prin zidul de trupuri. Pentru ca la ei sunt doua reguli. Una, respectata de cei inteligenti: le faci loc celor care se pregatesc sa coboare si faci schimb de locuri cu ei, si cealalata, folosita de mai multi, care trec ca tancul printre cei care nu se misca din zona usilor. Urmeaza drumul spre Phuket si alte intamplari…
