LA DRUM LUNG
Am plecat in condediu din Craiova duminica 10 iulie, pe la ora 12.30. In Strehaia am fost deviati de un agent de circulaţie spre Brosteni….Brosteni de Mehedinti…nu Brosteniu’ lu’ Creanga…
Am trecut graniţa pe la ora 15, Ora României. In Serbia era ora 14. Pana la Golubac am mers paralel cu Dunărea. Un peisaj de vis.
CETATEA GOLUBAC
Drumul destul de prost dar din fericire traficul a fost liber. Pe la ora 19…după ceva peripeţii de localizare am ajuns la Belgrad.Belgrad in traducere libera inseamna “orasul alb”. In Belgrad surprinzător sau nu…ne-am ratacit. Norocul nostru ca am vorbit cu Iri si Raul, nasii nostri si Raul ne-a asteptat langa stadionul Czrvenei Svezda (Steaua Rosie-cea mai titrată echipă din Serbia). Dupa un drum obositor, in sfârşit liniştiţi. Am sevit un aperitiv cu miere delicios si am mâncat pe cinste. Am băut bere Jelen foarte buna. Am stat apoi de povesti cu naşii. Alia, năşica noastră este cea mai cuminte fetita din lume. Bruno, ca de obicei un cocker neastamparat si cu chef de joaca neincetat.
Luni am plecat cu Iri la explorat Belgradul, dupa ce am alergat in parcul Banjica (Banitza). Am fost pe insula Ada Cjiganlija, o insula pe raul Sava unde sa te distrezi in voie, sa stai la terasa si sa te bucuri de fiecare clipa de vis. Dupa pranz ne-am intors acasa si am tras un pui de somn. Am pornit apoi sa exploram pe indelete si de unii singuri Belgradul. Am calatorit cu autobuzul 59. Prin comparatie, autobuzele sarbilor sunt cam cum erau Ikarusurile galbene acum vreo 6-7 ani in Bucuresti. Putina lume am vazut sa composteze. Comportament balcanic…
Dupa 3 statii am ajuns la o intersectie mare Troj Slav de une am luat autobuzul 31 inca 3 statii si am ajuns pe langa artera pietonala. Puzderie de lume, vaci multicolore numai bune de pozat, îngheţata, suveniruri, baruri, terase, femei frumoase. Femeile din Serbia arata foarte bine: inalte, mandre, cochete, dar nu stridente. In capatul strazii pietonale se afla un parc, iar in parc se afla cetatea medievala a Belgradului, Kalemegdan. La baza palatului, in locul santului de aparare au fost construite terenuri de tenis. Sarbii au un adevarat cult pentru sport si asta se vede pe strada si in toate sporturile de echipa…dar si la tenis unde djokovic este no1. ATP. novak djokovic e poreclit Nole. Mai toata lumea buna stie asta, dar…Nole poate fi scris si asa: No.1 e.
A doua zi de Belgrad a inceput prin vizitarea catedralei Sf. Sava. O catedrala referinta a Belgradului, impunatoare la exterior si prin constructie in interior. Urmeaza ca toata sa fie „imbracata” in mozaic. Am mancat apoi renumita plescavita sarbeasca…delicioasa. Apoi a inceput ziua incaltarilor. Spun asta pentru ca Ada a reusit sa isi cumpere din Belgrad intr-o singura zi nici mai mult nici mai putin de 5 perechi (sandalute, papuci de plaja, balerini, papuci de strada si inca ceva… ghetute). La finalul zilei am reusit si eu sa gasesc o pereche de slapi. Sa colinzi la pas Belgradul este chiar placut. Am ajus si in parcul Tajmarin, am servit o cafea foarte buna si ne-am contrazis pe numele calului lui Don Quijote. Am vizitat apoi si biserica Sf Marc. Palatul guvernului (sau parlamentului); este impunatoar, dar reprezentarea artistica a comuniunii dintre om si animale este usor bizara. Curios sau nu, palatul se afla pe strada Medvedev (numele presedintelui Rusiei). Peste drum de parlament se afla primaria Belgradului.
Dupa asa o zi, ne-am intors acasa pe la ora 18 plini de incaltari si cam obositi dupa atata forfota si zapuseala- erau 33 de grade la umbra. Am pornit apoi toti cinci la Zemun. Ni s-a dezvaluit astfel orasul in intreaga lui splendoare: Novi Beograd, Sava si Dunarea, Vechiul Belgrad…tot orasul. O belvedere foarte frumoasa. Am reusit in cele din urma sa parasim Zemunul si sa gasim un restaurant cochet pe malul Dunarii in Noul Beograd.
ZEMUN, BELGRAD
Un vaporas pe nume Monza. Lume dichisita, chelneri serviabili, cativa tantari dar una peste alta un loc placut unde sa stai de vorba cu prietenii si sa servesti ceva de mancare (eu am servit Karagheorghe un fel de batoane de carne crocante) si sa bei o bere Lav…nu se compara cu Jelen- probabil cea mai buna bere sarbeasca.
A treia zi a inceput desigur cu o alergare in acelasi parc Banjica. Dupa ce am ciugulit ceva am pornit la drum spre Sarajevo , candva parte a aceleiasi tari. Drumul spre Cacak (se pronunta chachak) a fost identificat fara gres. Peisajul este asemanator cu cel romanesc. Am oprit la o terasa si am mancat plescavita, dar de data asta la farfurie. Din pacate nu am putut servi si bere. Eram pe drum. Parcul National Mokra Gora foarte salbatic si pustiu… Dupa ce am trecut granita in Bosnia si Hertegovina am facut popas langa o biserica ortodoxa sarbeasca. Drumul prin tuneluri a avut „placerea” sa il strabata la volan, Ada. Prin comunitatile prin care am trecut cu masina am vazut nenumarate moschei cu minaret. Brusc, am intrat intr-o tara de minarete. Am inoptat in provincia Rumanija, in localitatea Mokro la pensiunea Tocak. In cele din urma am ajuns la Sarajevo. Un oras de minarete. In afara gloantelor de prin cladiri si a minaretelor, nu pot spune ca mi-a atras ceva atentia in mod deosebit. Asa ca am pornit mai departe catre Mostar. Adevaratul mister al minaretelor urma sa fie elucidat.
